Bătrâne, haìne, rele, ce n-aş da să scap de ele, sau "Of, bătrânetul din ziua de azi"

Disclaimer: Acest post este scris în virtutea lipsei de inspiraţie şi se vrea o demonstraţie că şi fără inspiraţie se poate trăi. [deja am repetat cuvântul "inspiraţie" de două ori, ca să fiţi siguri că ea lipseşte cu desăvârşire]

În limitatul meu univers, în care am reuşit să-mi formez nişte păreri...duh...limitate, 71 de ani este o vârstă. Critică. Intrapolând, este vârsta la care ori te resemnezi cu ideea că nu mai poţi fi în centrul atenţiei, şi te refugiezi în table sau, respectiv, croşetat, ori înnebuneşti şi te refugiezi în fluxuri de salivă cu talent de pictori pe poliester sau, respectiv, în încuviinţări involuntare punctate de zâmbete tâmpe în faţa prietenelor imaginare. Generic vorbind. Există însă şi o a treia categorie - anumite exemplare care se întâmplă să vină la anumite ore în anumite locuri în care se întâmplă să fiu şi eu şi să nu se mai oprească din vorbit, ţinând cu tot dinadinsul să-ţi demonstreze că buna creştere nu te va lăsa să-i oferi cuvenita călcare cu compresorul înainte şi-napoi, înainte şi-napoi, pe omuleţ. Se bazează pe faptul că buna creştere este o obeză cu şuncile atârnânde, pe care mai bine o urmezi, decât să o ocoleşti.

O să încep povestea, fără nicio legătură, cu Piet Mondrian - un pictor în al cărui loc lăsat pentru imaginaţie aş putea s-o zidesc pe baba de ieri, personaja principală, pân' la buzişoare, pân' la ochişori, încât, vai de ea, nu se mai videa ci se auzea din zid că zicea: Du-te-n p**a mea!

Deci, ce mai tura-vura. Let me introduce to the public a most dangerous and rightfully endangered species: the perpetuum mobile oldie-talkie. Aş jigni puţinele şi reprezentativele mori hodorogite din România dacă le-aş compara cu gura femeii, aşa că n-o s-o fac.

Cum nu spuneam, exemplara m-a ales pe mine drept perpetuu interlocutor. Fiindcă, pasămite, i s-am (sic!) părut mai răsărit. (Deşi eu stăteam lipit de peretele dinspre sud, suferind de hoaşcofobie). Prima dată anestezicul împotriva trepanaţiei babice (mimam că aveam treabă la PC) şi-a făcut efectul şi missile-gun-ul verbal s-a îndreptat către un alt inocent pe care, pare-se, nu îl prea ajuta actoria.

- Când vine fii-miu în ţară ştii că Bogdan a plecat în Spania, ţi-am spus nu [Ăăă, mdadaştiam] îmi place să mă plimb cu el prin Bucureşti să vedem clădicasele în care au stat Eminescu şi cu Nichita Stănescu sunt vis-a-vis, abia după 1989 au pus plăcuţedahehehe Nichita putea să se uite la Eminescu din balconul lui (priviri ascuţite, observându-ne reacţiile la gluma ei) nu-i aşa ? hihi şi la muzeul Zambaccian am fost nu-i aşa că nu ştiţi unde s-a născut Zambaccian ? [Ba da ştiu la Constanţa] (stupoare) da, domnule (oftică) are casa pe o străduţă care dă în tomis, nu pe strada Zambaccian, pe altă stradă (brusc se întoarce spre mine, care avusesem proasta inspiraţie să îmi întorc privirea în altă direcţie decât cărţile de Solitaire) din rusă traduceţi ? [Nu.] prin o mie opt sute şi cincizeci era un singur neamţ care ştia rusa, era o mândrie şi a făcut mulţi bani din asta, ştiţi cine era ? [Nu.] o, păi să vă spun eu (animalul mort pe care-l purta pe cap era singurul care nu îi vădea bucuria) Schliemann, nu-i aşa că nu aţi auzit de Schliemann (aha, babă proastă, ie-te că iar n-ai nimerit-o) [Ba da ştiu, el a descoperit ruinele Troiei] (fond de ten în mozaic de la pieile căzute de uimire) mda, da, dar ştiaţi că el are cel mai mare monument funerar din cimitirul din Atena ? (ei, ei, ştiaţi - răsuflare întretăiată, îmi imaginam şocuri electrice la 5 minute după ce aş fi răspuns "Da", ceea ce mi-ar fi fost cel mai la îndemână din lume) [Nu.]

Şi tot aşa, timp de o oră. M-a dat cu capul de următorii pereţi, în ordinea numerelor de pe tricou: Marin Preda, maibinismul comunismului, revista Orizont, şoferul lui Marin Preda, Delirul, soţia lui Marin Preda, beţia, Nichita Stănescu, premiul Harder (sic! :D), moartea lui Marin Preda.

Când a plecat, am luat rindeaua şi am încercat să-mi descrunt fruntea şi să-mi descordez muşchii feţei. Fără succes.

PS: Yeah, yeah, cine nu are bătrâni să-şi cumpere, bătrâna mică răstoarnă carul mare, când nu intră soarele pe fereastră, intră bătrânul pe uşă, cine se scoală de dimineaţă, bătrân ajunge sau cum era ? Da, ştiu asta, dar acest post este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Dacă nu, puţin îmi PS.