Postări
Căsătoria la olteni
Acum 3 luni
vineri, 27 februarie 2009
Cu toate că, desigur... (exerciţiu)
...am tot experimentat pe aşa zisul meu blog felurite feluri de exprimare şi de aşa zisă literatură, astfel încât acum m-am hotărât să fac astfel: să mă repet cât mai flagrant şi mai des, astfel încât la următorul post serios să evit această greşeală considerată des flagrantă de criticii serioşi. Încât acest post nu este despre ceva anume, ci despre încercarea mea de a îmi repeta în aşa hal ideile, încât să ajung astfel într-un punct din care când privesc înainte să văd că am tot experimentat pe aşa zisul meu blog felurite feluri de exprimare, iar când privesc înapoi să văd că am blog pe aşa zisul meu experiment, cu felurit exprimate idei, ceea ce mă va scuti în continuare de declararea vreunui scop atunci când mă hotărăsc să scriu o postare astfel încât să nu suscite interesul nici măcar al feluritelor mele personalităţi.
marți, 10 februarie 2009
Sonată
În autobuz, copiii atot-diminutivi, tunşi prea uniform, mereu pe fugă, îţi bat primii gongul. Îl auzi în urechi o dată, de două ori, de trei ori, până când devine certitudine, până când toate celelalte sunete se dau în leagănul reverberaţiei acelui sunet unic, distrugător, fatidic. Te ridici de pe scaunul monotoniei, poziţionat strategic în colţul creierului. Cu toate că runda nu începe acum. Cu toate că nu dai nici o luptă cu arcade adverse, curând încruntate, curând însângerate. Cu toate că meciul tău de box este programat peste 10, 15, 20 de ani.
Când auzi pentru prima dată copiii cum îţi dau "bună ziua" în autobuz, ştii că eşti pe cale să devii "fostă glorie". Ştii că ai aruncat deja prosopul copilăriei, iar tinereţea ta se ofileşte a respect. Bulversat, te aperi instinctiv: ridici ochii tăi cât mai mezini şi dai "bună ziua" părintelui legat ombilical de mânuţa copilului. Nu primeşti niciun răspuns ci, nedumerit, primeşti în piept torentul viitorului. Nu viitorul omului de la poalele muntelui, ci cel al temerarului care, brusc, se vede cocoţat pe Omu.
Apoi cobori la prima.
Când auzi pentru prima dată copiii cum îţi dau "bună ziua" în autobuz, ştii că eşti pe cale să devii "fostă glorie". Ştii că ai aruncat deja prosopul copilăriei, iar tinereţea ta se ofileşte a respect. Bulversat, te aperi instinctiv: ridici ochii tăi cât mai mezini şi dai "bună ziua" părintelui legat ombilical de mânuţa copilului. Nu primeşti niciun răspuns ci, nedumerit, primeşti în piept torentul viitorului. Nu viitorul omului de la poalele muntelui, ci cel al temerarului care, brusc, se vede cocoţat pe Omu.
Apoi cobori la prima.
luni, 9 februarie 2009
Trickţionar
Parchet = Cineva care pare cochet
Biliard = 2 miliarde
Buric = Bur (în trecut, locuitor de orig. olandeză al Africii de Sud) mic
Comis = Vechiul nume al oraşului Tonstanţa
Ispravnic = Cel devenit renumit pentru isprăvile sale
Tablou = (Bibel)Ou de tablă
Pescar = Om care stă pe scară
Viager = Traseu întreprins pe vreme geroasă
Înger = Pe vreme în care să nu dai nici câinii afară
Unghie = (înv.) Unde
Fundă = Fund de femeie
A înfunda = a băga în fund (ex. a înfunda puşcăria)
Furtun = Furtul unui tun
Titirez = v.r. pers. I sg., Cuvânt din seria Uşuşchesc etc. (ex. Mă ti-tirez)
Loază = Hârtia pe care se imprimă un loz
Mucles = (Calc imperfect din lb. engleză) Cu nările uscate
...to be continued
Biliard = 2 miliarde
Buric = Bur (în trecut, locuitor de orig. olandeză al Africii de Sud) mic
Comis = Vechiul nume al oraşului Tonstanţa
Ispravnic = Cel devenit renumit pentru isprăvile sale
Tablou = (Bibel)Ou de tablă
Pescar = Om care stă pe scară
Viager = Traseu întreprins pe vreme geroasă
Înger = Pe vreme în care să nu dai nici câinii afară
Unghie = (înv.) Unde
Fundă = Fund de femeie
A înfunda = a băga în fund (ex. a înfunda puşcăria)
Furtun = Furtul unui tun
Titirez = v.r. pers. I sg., Cuvânt din seria Uşuşchesc etc. (ex. Mă ti-tirez)
Loază = Hârtia pe care se imprimă un loz
Mucles = (Calc imperfect din lb. engleză) Cu nările uscate
...to be continued
joi, 5 februarie 2009
Un exerciţiu de imaginaţie - English
I decided yesterday to take my feet to the back and get out for a photo-walk in the old part of the city, where I could throw a sight to and record on the sensor some nice images. I have what to put on the table and am not poor stuck to the earth, yet I don’t have money river, so I could afford a reasonable camera to take the photos with. But I got robbed by the landscape, however, and I couldn’t focus on details, which is crucial for good photography. So, the photo activity in itself was not glad of too much success, despite one or two decent photos. No spring is made with one flower, though. So, most of the time, I beat the water in the watermill in vain. I did have the chance and the opportunity to meet a girl I knew, however, and said to myself. “Hey, don’t hide behind your finger, dude! Beat the iron while it’s hot. OK, you can also beat the fields if you want, but tell her, in appropriate terms, of course, that you won’t mind to pull her a crutch. Walk until the white sails!” She had the come-here, that’s for sure and she was good [check the OTHER meaning in Romanian] like God’s bread, so that meeting was a promising one for me. Then we dated for some time, we felt moderately good together, but as time passed, I realized that she had a thin cheek, which with expense is kept, while I, albeit not a scratch-cheese, was gathering white money for black days and was not able to meet her expectations. She started to have smokes in her head, to give herself airs and all my endeavours were met by the sticks she put in my wheels. In a word, she made me fried days. Seeing how the jobs stood, I decided to run of eating earth from the perspective of a long relationship with her and to focus on my money-making activities. Since then I’ve met some other girls, but they were either stupid of giving into pits, fool as night/made pile, they were ugly with branches, or they gave themselves big at little water. Some of them were walking with the lie and invented stories, but only of the kind sewn with white thread.
These being said, I mounted on a saddle and I told you the story like that, I mounted on a strawberry and I told you a lie.
marți, 3 februarie 2009
Bătrâne, haìne, rele, ce n-aş da să scap de ele, sau "Of, bătrânetul din ziua de azi"
Disclaimer: Acest post este scris în virtutea lipsei de inspiraţie şi se vrea o demonstraţie că şi fără inspiraţie se poate trăi. [deja am repetat cuvântul "inspiraţie" de două ori, ca să fiţi siguri că ea lipseşte cu desăvârşire]
În limitatul meu univers, în care am reuşit să-mi formez nişte păreri...duh...limitate, 71 de ani este o vârstă. Critică. Intrapolând, este vârsta la care ori te resemnezi cu ideea că nu mai poţi fi în centrul atenţiei, şi te refugiezi în table sau, respectiv, croşetat, ori înnebuneşti şi te refugiezi în fluxuri de salivă cu talent de pictori pe poliester sau, respectiv, în încuviinţări involuntare punctate de zâmbete tâmpe în faţa prietenelor imaginare. Generic vorbind. Există însă şi o a treia categorie - anumite exemplare care se întâmplă să vină la anumite ore în anumite locuri în care se întâmplă să fiu şi eu şi să nu se mai oprească din vorbit, ţinând cu tot dinadinsul să-ţi demonstreze că buna creştere nu te va lăsa să-i oferi cuvenita călcare cu compresorul înainte şi-napoi, înainte şi-napoi, pe omuleţ. Se bazează pe faptul că buna creştere este o obeză cu şuncile atârnânde, pe care mai bine o urmezi, decât să o ocoleşti.
O să încep povestea, fără nicio legătură, cu Piet Mondrian - un pictor în al cărui loc lăsat pentru imaginaţie aş putea s-o zidesc pe baba de ieri, personaja principală, pân' la buzişoare, pân' la ochişori, încât, vai de ea, nu se mai videa ci se auzea din zid că zicea: Du-te-n p**a mea!
Deci, ce mai tura-vura. Let me introduce to the public a most dangerous and rightfully endangered species: the perpetuum mobile oldie-talkie. Aş jigni puţinele şi reprezentativele mori hodorogite din România dacă le-aş compara cu gura femeii, aşa că n-o s-o fac.
Cum nu spuneam, exemplara m-a ales pe mine drept perpetuu interlocutor. Fiindcă, pasămite, i s-am (sic!) părut mai răsărit. (Deşi eu stăteam lipit de peretele dinspre sud, suferind de hoaşcofobie). Prima dată anestezicul împotriva trepanaţiei babice (mimam că aveam treabă la PC) şi-a făcut efectul şi missile-gun-ul verbal s-a îndreptat către un alt inocent pe care, pare-se, nu îl prea ajuta actoria.
- Când vine fii-miu în ţară ştii că Bogdan a plecat în Spania, ţi-am spus nu [Ăăă, mdadaştiam] îmi place să mă plimb cu el prin Bucureşti să vedem clădicasele în care au stat Eminescu şi cu Nichita Stănescu sunt vis-a-vis, abia după 1989 au pus plăcuţedahehehe Nichita putea să se uite la Eminescu din balconul lui (priviri ascuţite, observându-ne reacţiile la gluma ei) nu-i aşa ? hihi şi la muzeul Zambaccian am fost nu-i aşa că nu ştiţi unde s-a născut Zambaccian ? [Ba da ştiu la Constanţa] (stupoare) da, domnule (oftică) are casa pe o străduţă care dă în tomis, nu pe strada Zambaccian, pe altă stradă (brusc se întoarce spre mine, care avusesem proasta inspiraţie să îmi întorc privirea în altă direcţie decât cărţile de Solitaire) din rusă traduceţi ? [Nu.] prin o mie opt sute şi cincizeci era un singur neamţ care ştia rusa, era o mândrie şi a făcut mulţi bani din asta, ştiţi cine era ? [Nu.] o, păi să vă spun eu (animalul mort pe care-l purta pe cap era singurul care nu îi vădea bucuria) Schliemann, nu-i aşa că nu aţi auzit de Schliemann (aha, babă proastă, ie-te că iar n-ai nimerit-o) [Ba da ştiu, el a descoperit ruinele Troiei] (fond de ten în mozaic de la pieile căzute de uimire) mda, da, dar ştiaţi că el are cel mai mare monument funerar din cimitirul din Atena ? (ei, ei, ştiaţi - răsuflare întretăiată, îmi imaginam şocuri electrice la 5 minute după ce aş fi răspuns "Da", ceea ce mi-ar fi fost cel mai la îndemână din lume) [Nu.]
Şi tot aşa, timp de o oră. M-a dat cu capul de următorii pereţi, în ordinea numerelor de pe tricou: Marin Preda, maibinismul comunismului, revista Orizont, şoferul lui Marin Preda, Delirul, soţia lui Marin Preda, beţia, Nichita Stănescu, premiul Harder (sic! :D), moartea lui Marin Preda.
Când a plecat, am luat rindeaua şi am încercat să-mi descrunt fruntea şi să-mi descordez muşchii feţei. Fără succes.
PS: Yeah, yeah, cine nu are bătrâni să-şi cumpere, bătrâna mică răstoarnă carul mare, când nu intră soarele pe fereastră, intră bătrânul pe uşă, cine se scoală de dimineaţă, bătrân ajunge sau cum era ? Da, ştiu asta, dar acest post este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Dacă nu, puţin îmi PS.
În limitatul meu univers, în care am reuşit să-mi formez nişte păreri...duh...limitate, 71 de ani este o vârstă. Critică. Intrapolând, este vârsta la care ori te resemnezi cu ideea că nu mai poţi fi în centrul atenţiei, şi te refugiezi în table sau, respectiv, croşetat, ori înnebuneşti şi te refugiezi în fluxuri de salivă cu talent de pictori pe poliester sau, respectiv, în încuviinţări involuntare punctate de zâmbete tâmpe în faţa prietenelor imaginare. Generic vorbind. Există însă şi o a treia categorie - anumite exemplare care se întâmplă să vină la anumite ore în anumite locuri în care se întâmplă să fiu şi eu şi să nu se mai oprească din vorbit, ţinând cu tot dinadinsul să-ţi demonstreze că buna creştere nu te va lăsa să-i oferi cuvenita călcare cu compresorul înainte şi-napoi, înainte şi-napoi, pe omuleţ. Se bazează pe faptul că buna creştere este o obeză cu şuncile atârnânde, pe care mai bine o urmezi, decât să o ocoleşti.
O să încep povestea, fără nicio legătură, cu Piet Mondrian - un pictor în al cărui loc lăsat pentru imaginaţie aş putea s-o zidesc pe baba de ieri, personaja principală, pân' la buzişoare, pân' la ochişori, încât, vai de ea, nu se mai videa ci se auzea din zid că zicea: Du-te-n p**a mea!
Deci, ce mai tura-vura. Let me introduce to the public a most dangerous and rightfully endangered species: the perpetuum mobile oldie-talkie. Aş jigni puţinele şi reprezentativele mori hodorogite din România dacă le-aş compara cu gura femeii, aşa că n-o s-o fac.
Cum nu spuneam, exemplara m-a ales pe mine drept perpetuu interlocutor. Fiindcă, pasămite, i s-am (sic!) părut mai răsărit. (Deşi eu stăteam lipit de peretele dinspre sud, suferind de hoaşcofobie). Prima dată anestezicul împotriva trepanaţiei babice (mimam că aveam treabă la PC) şi-a făcut efectul şi missile-gun-ul verbal s-a îndreptat către un alt inocent pe care, pare-se, nu îl prea ajuta actoria.
- Când vine fii-miu în ţară ştii că Bogdan a plecat în Spania, ţi-am spus nu [Ăăă, mdadaştiam] îmi place să mă plimb cu el prin Bucureşti să vedem clădicasele în care au stat Eminescu şi cu Nichita Stănescu sunt vis-a-vis, abia după 1989 au pus plăcuţedahehehe Nichita putea să se uite la Eminescu din balconul lui (priviri ascuţite, observându-ne reacţiile la gluma ei) nu-i aşa ? hihi şi la muzeul Zambaccian am fost nu-i aşa că nu ştiţi unde s-a născut Zambaccian ? [Ba da ştiu la Constanţa] (stupoare) da, domnule (oftică) are casa pe o străduţă care dă în tomis, nu pe strada Zambaccian, pe altă stradă (brusc se întoarce spre mine, care avusesem proasta inspiraţie să îmi întorc privirea în altă direcţie decât cărţile de Solitaire) din rusă traduceţi ? [Nu.] prin o mie opt sute şi cincizeci era un singur neamţ care ştia rusa, era o mândrie şi a făcut mulţi bani din asta, ştiţi cine era ? [Nu.] o, păi să vă spun eu (animalul mort pe care-l purta pe cap era singurul care nu îi vădea bucuria) Schliemann, nu-i aşa că nu aţi auzit de Schliemann (aha, babă proastă, ie-te că iar n-ai nimerit-o) [Ba da ştiu, el a descoperit ruinele Troiei] (fond de ten în mozaic de la pieile căzute de uimire) mda, da, dar ştiaţi că el are cel mai mare monument funerar din cimitirul din Atena ? (ei, ei, ştiaţi - răsuflare întretăiată, îmi imaginam şocuri electrice la 5 minute după ce aş fi răspuns "Da", ceea ce mi-ar fi fost cel mai la îndemână din lume) [Nu.]
Şi tot aşa, timp de o oră. M-a dat cu capul de următorii pereţi, în ordinea numerelor de pe tricou: Marin Preda, maibinismul comunismului, revista Orizont, şoferul lui Marin Preda, Delirul, soţia lui Marin Preda, beţia, Nichita Stănescu, premiul Harder (sic! :D), moartea lui Marin Preda.
Când a plecat, am luat rindeaua şi am încercat să-mi descrunt fruntea şi să-mi descordez muşchii feţei. Fără succes.
PS: Yeah, yeah, cine nu are bătrâni să-şi cumpere, bătrâna mică răstoarnă carul mare, când nu intră soarele pe fereastră, intră bătrânul pe uşă, cine se scoală de dimineaţă, bătrân ajunge sau cum era ? Da, ştiu asta, dar acest post este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Dacă nu, puţin îmi PS.
luni, 2 februarie 2009
Şi ce-ai mai scos nou, Florinele ?
Introducere 1:
Pentru că, lista fiind lungă şi să nu supăr pe nimeni este un deziderat aproape imposibil de îndeplinit în condiţiile în care, dată fiind lungimea acestei fraze, mulţi, printre care şi un prieten cu care am fost acum ceva timp să culegem mure de pe pantele Appeninilor, locul unde am condus pentru prima dată un Fiat foarte vechi, găsind această strădanie destul de grea, mai ales că drumul era, evident, în pantă şi plin de serpentine, vor ceda psihic până să ajungă la momentul în care o să povestesc sumar de dialectul veneţian, şi felul cum îl folosesc gondolierii când vorbesc între ei la Accademia sau San Marco, m-am gândit să nu menţionez pe nimeni dintre cei care m-au făcut să consider că bloggăreala poate fi o activitate aducătoare de profit intelectual, mai ales dacă, de exemplu, te chinui de ceva timp să prelungeşti artificial discursul alambicat şi să pui punct cât mai târziu, cum ar fi acum.
Introducere 2:
Buna florin sunt si sunt singur si asi vrea sa vb pe mess ca mam saturat sa stau singur si poate osa necunoastem mai bine poate voi ma itelegeti si sper sa fi-ti voi aia care vam cautat de multa vreme toti ma itreaba de ce nu ai si tu blog ca te vad singur si imi spun toti prieteni nu itelegem de ce nu vrea nici un blog sa stea cu mine si eu caut explicatia asta si nu o gasesc poate daca ma ajutati sa nu mai caut expluicatia asta si sper sa fi-ti voi cei care îi caut de multa vreme si cei care iubiti cu adevatat si sicer sper sa ma itelegeti macar voi uite na id meu de mess stelutza_arond_diez
Introducere 3:
1. După aceea a zis Google către Florin: "Ieşi din Anonym-At-ul tău, din oraşul tău şi din casa proprietarului tău şi vino în blogul pe care ţi-l voi arăta Eu.
2. Şi Eu voi ridica din tine un blogăr mare, te voi bineinspira, voi mări size-ul numelui tău şi vei fi izvor de trafic.
3. Blagoslovi-voi pe cei ce te vor binecuvânta cu un comment, iar pe cei ce te vor vorbi de rău îi voi flooda; şi se vor trafica întru tine toate neamurile blogosferei".
4. Deci a plecat Florin, cum îi zisese Google, şi s-a dus şi Clio cu el. Florin însă era de douăzeci şi cinci de ani, când a ieşit din Anonym-At.
6. Apoi a străbătut Florin blogul acesta de-a curmezişul până la locul numit Myş-Toh, până la stejarul Cther-Ynk.
7. Acolo S-a arătat Google lui Florin şi i-a zis: "blogul aceasta îl voi da urmaşilor tăi". Şi a zidit Florin acolo un jertfelnic lui Google, Celui ce Se arătase.
8. De acolo a pornit el spre muntele care e la răsărit de Wrajh-Ala, şi şi-a întins acolo cortul aşa, încât Wrajh-Ala era la apus, iar Ha-ha, la răsărit. A zidit acolo un jertfelnic lui Google şi s-a închinat lui Google, Celui ce i Se arătase.
9. Apoi s-a ridicat Florin şi de acolo şi s-a îndreptat spre miazăzi.
Pentru că, lista fiind lungă şi să nu supăr pe nimeni este un deziderat aproape imposibil de îndeplinit în condiţiile în care, dată fiind lungimea acestei fraze, mulţi, printre care şi un prieten cu care am fost acum ceva timp să culegem mure de pe pantele Appeninilor, locul unde am condus pentru prima dată un Fiat foarte vechi, găsind această strădanie destul de grea, mai ales că drumul era, evident, în pantă şi plin de serpentine, vor ceda psihic până să ajungă la momentul în care o să povestesc sumar de dialectul veneţian, şi felul cum îl folosesc gondolierii când vorbesc între ei la Accademia sau San Marco, m-am gândit să nu menţionez pe nimeni dintre cei care m-au făcut să consider că bloggăreala poate fi o activitate aducătoare de profit intelectual, mai ales dacă, de exemplu, te chinui de ceva timp să prelungeşti artificial discursul alambicat şi să pui punct cât mai târziu, cum ar fi acum.
Introducere 2:
Buna florin sunt si sunt singur si asi vrea sa vb pe mess ca mam saturat sa stau singur si poate osa necunoastem mai bine poate voi ma itelegeti si sper sa fi-ti voi aia care vam cautat de multa vreme toti ma itreaba de ce nu ai si tu blog ca te vad singur si imi spun toti prieteni nu itelegem de ce nu vrea nici un blog sa stea cu mine si eu caut explicatia asta si nu o gasesc poate daca ma ajutati sa nu mai caut expluicatia asta si sper sa fi-ti voi cei care îi caut de multa vreme si cei care iubiti cu adevatat si sicer sper sa ma itelegeti macar voi uite na id meu de mess stelutza_arond_diez
Introducere 3:
1. După aceea a zis Google către Florin: "Ieşi din Anonym-At-ul tău, din oraşul tău şi din casa proprietarului tău şi vino în blogul pe care ţi-l voi arăta Eu.
2. Şi Eu voi ridica din tine un blogăr mare, te voi bineinspira, voi mări size-ul numelui tău şi vei fi izvor de trafic.
3. Blagoslovi-voi pe cei ce te vor binecuvânta cu un comment, iar pe cei ce te vor vorbi de rău îi voi flooda; şi se vor trafica întru tine toate neamurile blogosferei".
4. Deci a plecat Florin, cum îi zisese Google, şi s-a dus şi Clio cu el. Florin însă era de douăzeci şi cinci de ani, când a ieşit din Anonym-At.
6. Apoi a străbătut Florin blogul acesta de-a curmezişul până la locul numit Myş-Toh, până la stejarul Cther-Ynk.
7. Acolo S-a arătat Google lui Florin şi i-a zis: "blogul aceasta îl voi da urmaşilor tăi". Şi a zidit Florin acolo un jertfelnic lui Google, Celui ce Se arătase.
8. De acolo a pornit el spre muntele care e la răsărit de Wrajh-Ala, şi şi-a întins acolo cortul aşa, încât Wrajh-Ala era la apus, iar Ha-ha, la răsărit. A zidit acolo un jertfelnic lui Google şi s-a închinat lui Google, Celui ce i Se arătase.
9. Apoi s-a ridicat Florin şi de acolo şi s-a îndreptat spre miazăzi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
