Scriu în timp ce mă uit la mine în oglindă

Nimic deosebit, curg ca mierea pe felia de pâine a vieţii. Care urmează să cadă pe jos, pe partea unsă cu unt. Dar asta e altă poveste. Ce facem, vorbim de mâncare acum ?

N-am mai scris pentru că mi-a fost foame, asta era ideea de fapt, şi mi-a fost foame pentru că mi-am încordat prea mult idioţii de bicepşi ca să muncesc şi să nu mor de foame. N-am murit, dar nu moartea este the ultimate proof că alegerea a fost proastă. Gata, ajunge despre mine, să începem să vorbim, dracului, despre altceva.

Eu de felul meu sunt leneş, dar ambiţios cumva, cel puţin aşa îmi zice unul-altul, chiar şi EA, şi tot mă gândesc de-o vreme să mă autoeduc să-mi impun să-mi umplu timpul iar când sunt eu, singur cuc, să m-apuc dracu' de treabă, orice lucru constructiv, să-mi fac un orar, un plan şi să scriu ca prerogativ ce m-o duce şi pe mine capu-n ziua cu pricina, cu condiţia să-mi scoată din flascheţe-adrenalina.
De exemplu, mă gândisem să-mi adun într-un glosar, toată terminologia de traduceri, asta mi-ar fi scurtat cu multe ore munca zilnică şi poate mi-ar fi transformat tot chinul într-un zâmbet bun la mate. Sau să-mi fac un site în care să îmi promovez talentul la tradus şi la scris liber, cât mai este viu în mine, şi n-a fost distrus de vreme şi de muncă, şi dementul de Florin a vrut să-nceapă chiar şi-o carte. Dar mai bine să vedem ce pielea noastră a făcut din toate astea - chiar nimic, nimic, ioc, zero, praful de pe tobă, vax - te-aude lumea ce de mai planuri îndrăzneţe ai în minte, când de fapt totu-i idee sau, zis cu alte cuvinte, visez prea mult ca să-mi pese că trăiesc pentru a trăi, şi trăitul nu îmi iese, decât cât îl pot gândi.

Şi iar aberez şi în timp ce scriu mă imaginez stând peste un timp şi admirând, pierdut în visare, textul ăsta.

End of description.
Promit să fiu mai consecvent (dacă nu(,) mi-e lene).