Scriu în timp ce mă uit la mine în oglindă

Nimic deosebit, curg ca mierea pe felia de pâine a vieţii. Care urmează să cadă pe jos, pe partea unsă cu unt. Dar asta e altă poveste. Ce facem, vorbim de mâncare acum ?

N-am mai scris pentru că mi-a fost foame, asta era ideea de fapt, şi mi-a fost foame pentru că mi-am încordat prea mult idioţii de bicepşi ca să muncesc şi să nu mor de foame. N-am murit, dar nu moartea este the ultimate proof că alegerea a fost proastă. Gata, ajunge despre mine, să începem să vorbim, dracului, despre altceva.

Eu de felul meu sunt leneş, dar ambiţios cumva, cel puţin aşa îmi zice unul-altul, chiar şi EA, şi tot mă gândesc de-o vreme să mă autoeduc să-mi impun să-mi umplu timpul iar când sunt eu, singur cuc, să m-apuc dracu' de treabă, orice lucru constructiv, să-mi fac un orar, un plan şi să scriu ca prerogativ ce m-o duce şi pe mine capu-n ziua cu pricina, cu condiţia să-mi scoată din flascheţe-adrenalina.
De exemplu, mă gândisem să-mi adun într-un glosar, toată terminologia de traduceri, asta mi-ar fi scurtat cu multe ore munca zilnică şi poate mi-ar fi transformat tot chinul într-un zâmbet bun la mate. Sau să-mi fac un site în care să îmi promovez talentul la tradus şi la scris liber, cât mai este viu în mine, şi n-a fost distrus de vreme şi de muncă, şi dementul de Florin a vrut să-nceapă chiar şi-o carte. Dar mai bine să vedem ce pielea noastră a făcut din toate astea - chiar nimic, nimic, ioc, zero, praful de pe tobă, vax - te-aude lumea ce de mai planuri îndrăzneţe ai în minte, când de fapt totu-i idee sau, zis cu alte cuvinte, visez prea mult ca să-mi pese că trăiesc pentru a trăi, şi trăitul nu îmi iese, decât cât îl pot gândi.

Şi iar aberez şi în timp ce scriu mă imaginez stând peste un timp şi admirând, pierdut în visare, textul ăsta.

End of description.
Promit să fiu mai consecvent (dacă nu(,) mi-e lene).

Ion Amotostivuitoriţei

Ion Amotostivuitoriţei este compus din ţepi, chelie şi păreri. Cel mai des, specia îşi sprijină mâinile în buzunare şi bărbia în piept. Şi vorbeşte. Dacă îl cunoşti bine, Ion vorbeşte despre orice: mititei, guvern, pase, tâmplărie, Sadoveanu, urzici, ciuboţica cucului, dihori, parlament, afaceri, peşte. Dacă nu îl cunoşti, Ion îţi zice doar de ţaţa Leana. Ţaţa Leana se compune din basma, celulită şi obraji. Sau din ciorapi, celulită şi tocuri, depinde. Ţaţa Leana este vecina lui Ion. Ţaţa Leana merge la spa şi acolo vorbeşte cu fetele despre: Ion, Gheorghe, Vasile, Mitică, Romică, fra-su lu' Niculiţă care are el plovăru' ăla cu pătrăţele, Ion, ce-a mai băgat, fată la mol, fustiţe, rochiţe, maieuţuri, pupici, puţulici, Ion, slăbit, bandă, merţane, Ion. Ion se trezeşte dimineaţa mereu la aceeaşi oră, care poate fi 7, 7 jumate sau 6. Dar mereu aceeaşi. Şi aşa, în micuţa localitate Pârţâitul Bârgăului, restrânsa comunitate îşi duce viaţa de pe o zi pe alta, între o scărpinătură la ceafă şi o scoatere a chiloţilor din fund, între o discuţie despre jgheaburi şi o negare disperată a existenţialismului sartrian. Dacă unele din trăsăturile acestor personaje apar şi printre noi, e doar o pură coincidenţă.

Life is like a box 'a chocolates - Italy I

Pentru că n-am ştiut ce mă aşteaptă, pentru că îmi aduc aminte cu plăcere de baia în apa de 4 grade C, de cascadă, de munţi, de locul de rugăciune şi de apăsarea resimţită pe nervuri, de oraşul de jos care îşi purta mândru brăţara-autostradă, acoperişurile în serie, şi de enorma însingurare a buruienilor crescute printre ruinele din vârf; spaima cu gheare ascuţite care mă prinsese în sfârşit, când nu-mi mai simţeam respiraţia, când m-am aplecat, mi-am pus mâinile lipsite de circulaţie periferică pe genunchi, apoi m-am trântit pe o bucată de iarbă; totul a durat 5 minute veşnice, era doar amicalul ritual de pătrundere în cetatea veche de 900 de ani, alarma anti-incendiu a strămoşilor; pentru că numele şi inimile tăiate de săgeţi, şi "loves", şi desenele porno care brăzdau zidurile erau cravaşele cu care temerarii moderni şi aventuroşi şi trendy chinuiau evul mediu.
Cu mine au urcat doi americani, supravieţuitori ai epocii super-whooper-mac-burger- king-ului, el, profesor de istorie căruia plămânii îi cereau taxă de protecţie, ea, programatoare mândră de debitul de 100 kB/s în comunitatea ei de hackeri neofiţi, ambii în căutare de noi provocări, dar cu creierul înceţoşat de aglomeraţia metropolelor americane supus apăsării aerului de munte. El a cedat primul, s-a aşezat şi şi-a scos încet un device de respirat din rucsac. They told me to go on, if u reach the medieval fortifications, just cry out and we'll hear'ya. Am urcat, am ajuns, am trecut şi eu prin minutele mele de teamă şi de respiraţie tăiată, apoi m-am întors. They were having a conversation. Îşi revenise. Au urcat şi ei. Am (re)văzut împreună scările secrete care duceau de la un nivel la altul, şi unde noţiunea de broad daylight nu se inventase, ne-am lăsat cuprinşi de întuneric, care, paradoxal sau nu, îţi creşte viteza de deplasare până înapoi la lumina zilei, iar apoi, o data ajunşi la ultimul nivel, cucerind muntele, ne-am putut adânci în misteriosul sentiment de invincibilitate şi de protecţie totală pe care ultimii adevăraţi locuitori ai cetăţii probabil că l-au resimţit cu un mileniu în urmă. Şi stratul de rugină ce-mi aducea aminte de Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, stratul de rugină ce devenise fierul pe care o dată doar îl acoperise pe alocuri, moartea care pusese stăpânire pe tot acel loc, şi scârţâitul unei porţi de celulă care deranjase amintirea încercând s-o transpună, cu forţa, înapoi în timp.
Ne-am întors apoi şi ne-am transformat din nou în fiinţe de maxim 2 metri care se uită în sus spre acoperişurile în serie, spre autostrada-brăţară, spre munte.

Sora, ROMA, august, 2008

Cu toate că, desigur... (exerciţiu)

...am tot experimentat pe aşa zisul meu blog felurite feluri de exprimare şi de aşa zisă literatură, astfel încât acum m-am hotărât să fac astfel: să mă repet cât mai flagrant şi mai des, astfel încât la următorul post serios să evit această greşeală considerată des flagrantă de criticii serioşi. Încât acest post nu este despre ceva anume, ci despre încercarea mea de a îmi repeta în aşa hal ideile, încât să ajung astfel într-un punct din care când privesc înainte să văd că am tot experimentat pe aşa zisul meu blog felurite feluri de exprimare, iar când privesc înapoi să văd că am blog pe aşa zisul meu experiment, cu felurit exprimate idei, ceea ce mă va scuti în continuare de declararea vreunui scop atunci când mă hotărăsc să scriu o postare astfel încât să nu suscite interesul nici măcar al feluritelor mele personalităţi.

Sonată

În autobuz, copiii atot-diminutivi, tunşi prea uniform, mereu pe fugă, îţi bat primii gongul. Îl auzi în urechi o dată, de două ori, de trei ori, până când devine certitudine, până când toate celelalte sunete se dau în leagănul reverberaţiei acelui sunet unic, distrugător, fatidic. Te ridici de pe scaunul monotoniei, poziţionat strategic în colţul creierului. Cu toate că runda nu începe acum. Cu toate că nu dai nici o luptă cu arcade adverse, curând încruntate, curând însângerate. Cu toate că meciul tău de box este programat peste 10, 15, 20 de ani.

Când auzi pentru prima dată copiii cum îţi dau "bună ziua" în autobuz, ştii că eşti pe cale să devii "fostă glorie". Ştii că ai aruncat deja prosopul copilăriei, iar tinereţea ta se ofileşte a respect. Bulversat, te aperi instinctiv: ridici ochii tăi cât mai mezini şi dai "bună ziua" părintelui legat ombilical de mânuţa copilului. Nu primeşti niciun răspuns ci, nedumerit, primeşti în piept torentul viitorului. Nu viitorul omului de la poalele muntelui, ci cel al temerarului care, brusc, se vede cocoţat pe Omu.

Apoi cobori la prima.

Trickţionar

Parchet = Cineva care pare cochet
Biliard = 2 miliarde
Buric = Bur (în trecut, locuitor de orig. olandeză al Africii de Sud) mic
Comis = Vechiul nume al oraşului Tonstanţa
Ispravnic = Cel devenit renumit pentru isprăvile sale
Tablou = (Bibel)Ou de tablă
Pescar = Om care stă pe scară
Viager = Traseu întreprins pe vreme geroasă
Înger = Pe vreme în care să nu dai nici câinii afară
Unghie = (înv.) Unde
Fundă = Fund de femeie
A înfunda = a băga în fund (ex. a înfunda puşcăria)
Furtun = Furtul unui tun
Titirez = v.r. pers. I sg., Cuvânt din seria Uşuşchesc etc. (ex. Mă ti-tirez)
Loază = Hârtia pe care se imprimă un loz
Mucles = (Calc imperfect din lb. engleză) Cu nările uscate


...to be continued

Un exerciţiu de imaginaţie - English

I decided yesterday to take my feet to the back and get out for a photo-walk in the old part of the city, where I could throw a sight to and record on the sensor some nice images. I have what to put on the table and am not poor stuck to the earth, yet I don’t have money river, so I could afford a reasonable camera to take the photos with. But I got robbed by the landscape, however, and I couldn’t focus on details, which is crucial for good photography. So, the photo activity in itself was not glad of too much success, despite one or two decent photos. No spring is made with one flower, though. So, most of the time, I beat the water in the watermill in vain. I did have the chance and the opportunity to meet a girl I knew, however, and said to myself. “Hey, don’t hide behind your finger, dude! Beat the iron while it’s hot. OK, you can also beat the fields if you want, but tell her, in appropriate terms, of course, that you won’t mind to pull her a crutch. Walk until the white sails!” She had the come-here, that’s for sure and she was good [check the OTHER meaning in Romanian] like God’s bread, so that meeting was a promising one for me. Then we dated for some time, we felt moderately good together, but as time passed, I realized that she had a thin cheek, which with expense is kept, while I, albeit not a scratch-cheese, was gathering white money for black days and was not able to meet her expectations. She started to have smokes in her head, to give herself airs and all my endeavours were met by the sticks she put in my wheels. In a word, she made me fried days. Seeing how the jobs stood, I decided to run of eating earth from the perspective of a long relationship with her and to focus on my money-making activities. Since then I’ve met some other girls, but they were either stupid of giving into pits, fool as night/made pile, they were ugly with branches, or they gave themselves big at little water. Some of them were walking with the lie and invented stories, but only of the kind sewn with white thread.

These being said, I mounted on a saddle and I told you the story like that, I mounted on a strawberry and I told you a lie.